Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele PSD Suceava, Gheorghe Iacob, va prelua funcția de consilier județean în locul Oanei Pintilei, care a demisionat luni din Consiliul Județean Suceava și va prelua funcția de secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului.
Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a confirmat, luni, că Gheorghe Iacob, următorul supleant de pe lista de candidați PSD Suceava va prelua locul vacantat prin demisia Oanei Pintilei.
Gheorghe Iacob a mai fost consilier județean în trei mandate în perioada 2004-2016 și a fost șef al grupului PSD din CJ Suceava, dar și președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Suceava.
El este pensionar, dar și director la Legume-fructe SA și deține și acțiuni la Bermas SA Suceava, potrivit ultimei declarații de avere din 2016.
Oana Elena Pintilei, președintele organizației județene a femeilor social democrate, a fost numită, vineri, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, funcție incompatibilă cu cea de ales județean și a renunțat la funcția din Consiliul Județean Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de